Tit TRIFA: Solia unei jertfe

Editia a II-a

Câteva spicuiri din viata si activitatea preotului Vasile Ouatu
– cu doua predici testamentare –

CUPRINS

  • Cuvânt înainte
  • Jertfa lui ramâne…
  • Cum s-a stins parintele Vasile
  • În fata unei jertfe
  • Întru amintirea neuitatului nostru parinte Vasile
  • Ultima scrisoare
  • Dupa jertfele de la Bucuresti si Batiz
  • Predica testamentara de la Bârlad
  • Adevarul… Calea… si Viata
  • Imn întru amintirea parintelui Vasile

Lupta cea buna m-am luptat. Alergarea mi-am ispravit. Credinta am pazit. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (II Tim. 4, 7-8)

Cuvânt înainte

Îndata dupa moartea si înmormântarea neuitatului nostru parinte Vasile Ouatu de la Bucuresti, s-a ridicat o dorinta generala de a se tipari o carte cu viata si activitatea lui. Dar, izbiti fiind mereu de lovituri si necazuri, cartea aceasta va mai întârzia. În locul ei, am tinut sa scoatem carticica aceasta, ce cuprinde unele momente mai însemnate din viata celui care s-a topit ca o jertfa vie si sfânta în Lucrarea Domnului.

Carticica aceasta cuprinde si doua predici testamentare, pe care parintele Vasile le-a trimis spre citire la fronturi, atunci când boala îl doborâse la pat si îi luase graiul. Sunt doua predici cutremuratoare, ce pot fi citite cu mare folos în adunarile Oastei.

Am intitulat cartea aceasta «Solia unei jert-fe», pentru ca toata viata parintelui Vasile ne aduce aminte sa facem si noi jertfe pentru lucrul Domnului.

Învredniceste-ne, Doamne Iisuse, si pe noi ca solia mortii sa ne afle pe câmpul cel mare de lupta si jertfa pentru Evanghelia Ta. Sibiu, la 15 august 1937

Tit TRIFA

 

Jertfa lui ramâne…

Cuvântarea Parintelui Iosif tinuta la înmormântarea parintelui Vasile Ouatu din Bucuresti

„Si eu ma voi cheltui bucuros si pe mine însumi pentru sufletele voastre“ (II Corinteni 12, 15).

O mare durere ne-a strâns pe noi aici, la biserica aceasta din Capitala tarii. Am venit sa petrecem la locul de odihna pe acela care a fost bunul pastor al acestei biserici si pe acela care ne-a fost parinte drag si conducator scump în Oastea Domnului.

Stam cu totii îndurerati în fata acestei jertfe. Dar în durerea aceasta este ceva deosebit. În durerea aceasta este ceva care înalta si sfinteste sufletele. Avem în fata noastra o jertfa înaltatoare de suflete, pentru ca acela care s-a topit pâna a ajuns în acest sicriu s-a adus pe sine însusi ca o jertfa vie si bine placuta lui Dumnezeu (Rom. 12, 1). Avem în fata noastra un sicriu însufletitor. Avem în fata noastra jertfa unuia care, cum zice Apostolul Pavel, si-a pus în joc si viata pentru lucrul lui Hristos (Filip. 2, 30). „S-a cheltuit si pe sine însusi“ pentru Evanghelia Lui. Avem în fata noastra jertfa unui erou al lui Hristos, care s-a jertfit pentru cauza Lui, pentru Evanghelia Lui, pentru Biserica Lui.

În fiinta Evangheliei este si jertfa. Evan­ghelia însasi este jertfa cea mare si scumpa a scumpului nostru Mântuitor. Iar biruinta Evangheliei a fost de la început si va fi pâna la sfârsitul veacurilor jertfa celor care pasesc pe urmele Domnului; jertfa celor care sunt gata sa-si dea viata pentru cauza Lui.

Evanghelia a dat în toate timpurile eroi si martiri. Si trebuie sa dea si azi. Trebuie sa dea mai ales azi. Într-o vreme când ideea nationala da eroi si martiri, într-o vreme când ideea comunista da si ea morti si eroi, într-o vreme când chiar si sporturile si distractiile dau si ele morti si eroi, cu atât mai vârtos Evanghelia lui Hristos trebuie sa dea eroi si martiri. Caci e timpul când Evanghelia cere si ea eroi si martiri.

Si, iata, avem astazi jertfa unui astfel de erou al lui Hristos, care si-a dat si viata pentru Evanghelia Lui. Avem pe unul care a cazut moarte de erou pe frontul Oastei Domnului, pe frontul cel mare de lupta con­tra Antihristului faradelegilor.

Omeneste vorbind, noi trebuie sa ne laudam ca Oastea Domnului a venit si aici sa faca dovada ca Evanghelia lui Hristos mai da si azi eroi si martiri. Miscarea aceasta hulita si prigonita, iata, face azi dovada ca noi stim sa si murim pentru biruinta Evangheliei.

Viata si jertfa parintelui Vasile Ouatu s-au desfasurat sub ochii nostri. Despre jertfa lui marturiseste si biserica mareata pe care a ridicat-o alaturi de Biserica zidirii sufletelor.

Iubiti frati din ostasia Domnului!

O mare durere si pierdere ne-a încercat în pragul acestui an.
S-a stins cel ce a luptat pâna la sânge în razboiul cel sfânt al Oastei Domnului.
S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfa vie, sfânta, placuta lui Dumnezeu (Rom. 12, 1), pentru cauza Lui.
S-a stins cel care nu s-a crutat si n-a crutat nimic, ci totul a pus în lupta cea sfânta a Domnului.
S-a stins cel care a stat pe front pâna i s-a stins graiul si a cazut sub greutatea bolii.
S-a stins cel care L-a iubit pe Domnul si lupta Lui în lume, mai mult decât pe sotia lui, pe copiii lui, mai mult decât sanatatea lui si viata lui (Matei 10, 37).
S-a stins cel ce si-a cheltuit bucuros si viata lui pentru fratii lui (II Cor. 12, 15).
S-a stins cel ce n-a stiut decât un singur lucru: sa lupte – si-a luptat; sa sufere – si-a suferit; sa se jertfeasca – si s-a jertfit; sa sufle din trâmbita – si-a trâmbitat.
S-a stins un viteaz al Domnului, pe care solia mortii, solia chemarii la Domnul, l-a aflat pe front, tinând sus steagul Domnului si cuvântul vietii (Filip. 2, 16).

În temelia razboiului nostru cel sfânt, alaturi de jertfa cea mare si scumpa a scumpului nostru Mântuitor, avem de acum si jertfa copiilor Lui. Avem si jertfa luptatorilor Lui. În temelia luptei noastre am început sa îngropam jertfe; iar aceste jertfe sunt si ele chezasia biruintei noastre. Aceste jertfe prevestesc biruinta noastra.

 

Frati iubiti! Jertfa parintelui Vasile Oua­tu sta în fata noastra ca o predica vie. În fata acestei jertfe trebuie sa ne înnoim legamântul nostru cel sfânt de a ne lupta si a ne jertfi pâna la sfârsit în lupta cea sfânta a Domnului. Parintele Vasile Ouatu ne-a lasat ca testament jertfa lui si mucenicia lui.

Iar voua, dragii nostri frati de la biserica aceasta, parintele vostru drag, cel care v-a nascut din nou prin suferintele lui, va lasa, drept testament, cuvintele Apostolului Pavel: „Astfel dar, preaiubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pâna la capat mântuirea voastra, cu frica si cutremur, nu numai când sunt eu de fata, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea“ (Filip. 2, 12).

Draga Vasile!

Tu ai plecat la Domnul si Stapânul Oastei noastre. Spune-I Domnului Iisus, draga Vasile, ca noi luptam înainte. Spune-I ca suferim, dar luptam înainte.

Draga Vasile! Spune-I Domnului Iisus ca ne-ai lasat aici, în Biserica Lui, si aici vrem sa ramânem. Ca odinioara tânarul Samuel, ne-am trezit în Biserica si în Biserica vrem sa ramânem, în Biserica vrem sa luptam, pentru Biserica vrem sa ne jertfim, ca sa avem Biserica Lui cea vie, cea luptatoare, cea biruitoare, cea curata si fara pata (Efes. 5, 27).

Draga Vasile! Spune-I Domnului Iisus ca „pâna în ceasul de acum flamânzim si însetosam dupa Cuvântul Lui si dupa dreptate… Pâna în ceasul de acum suntem ocarâti, dar binecuvântam; suntem prigoniti, dar rabdam; suntem vorbiti de rau, dar ne rugam. Pâna în ceasul de acum, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepadatura tuturor“ (I Cor. 4, 11-13), dar pe toate le biruim, uitându-ne tinta la El (Evrei 12, 2).

Draga Vasile! Spune-I Domnului Iisus ca „suntem încoltiti în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpana suntem, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trântiti pe jos, dar nu omorâti“ (II Cor. 4, 8-9), pentru ca simtim mereu mâna Lui si dragostea Lui.

Draga Vasile! Spune-I Domnului Iisus ca nimeni si nimic nu ne va putea desparti de El si dragostea Lui: „nici necazul, nici strâmtoarea, nici prigoana, nici foametea, nici primejdia, nici sabia“ (Rom. 8, 35).

Vrajiti de dragostea aceasta, vom lupta pâna la sfârsit, pentru ca, pe urma, sa luam si noi cununa.
Draga Vasile! Lupta cea buna tu ai lup­tat, Domnul sa-ti dea acum cununa vietii!


Cum s-a stins parintele Vasile

Parintele Vasile s-a stins la vârsta de abia 33 de ani.

A cazut pe front prima data în anul 1930, când a zacut la sanatoriul din Geo­a-giu, împreuna cu Parintele Iosif.

Dupa ce s-a întremat putin, s-a reîntors la front si a intrat din nou în lupta Dom­nului. În lupta aceasta a staruit neîncetat, cu zi si noapte, cu vreme si fara vreme, pâna când, cu prilejul unei adunari, a stropit masa cu sângele pieptului sau. A luptat „pâna la sânge“.

Recules putin, s-a aruncat iarasi în lup­ta. Si a luptat mereu, cu pieptul zdrobit, pâ­na când a cazut din nou la front. Boala îi stinsese graiul, dar graiau credinta si dragostea lui pentru frati. Cu acest grai a luat ultimul legamânt al fratilor care se strânsesera la Bucuresti.

De aici a plecat apoi, cu o violenta eru­pere a bolii, la Geoagiu. Iar de la Geoagiu, la Cluj. Pe tot timpul acesta, boala a lucrat cu o violenta grozava (calduri neîncetate, de câ-te 390). Boala i-a topit cu totul trupusorul  (în timpul din urma avea doar o greutate de treizeci si doua de kilograme). Întors la Bucuresti, era numai o umbra. A chinuit mult, dar credinta l-a tinut pâna la sfârsit în bratele Domnului.

S-a stins în seara zilei de 19 februarie 1937.

Pe urma lui au ramas trei copilasi (un baiat si doua fetite) si o îndurerata sotie.

În urma scurtei, dar rodnicei sale vieti, au ramas însa si o monumentala biserica în cartierul Ghencea (una dintre cele mai mari biserici din Bucuresti), o oaste puternica si alte multe înfaptuiri, pe care le vom aminti într-o carte viitoare, completata si cu întreg scrisu-i duios despre Cruce si Domnul Iisus.

Jertfa parintelui Vasile sa fie pentru noi toti o pilda mareata de lupta si jertfelnicie „pâna la moarte“ pentru cauza Domnului si Evanghelia Lui.

În fata unei jertfe…

Stam adânc îndurerati în fata jertfei scumpului nostru parinte Vasile, care ne-a fost inima noastra. Care „a fost în inimile noastre pe viata si pe moarte“ (II Cor. 7, 3)…

Judecând omeneste, pentru noi, pentru scumpa sotie a parintelui Vasile, este neîn­teleasa rapirea din mijlocul nostru a dragului nostru parinte Vasile. Dar voia Domnului si planul Lui sunt mai presus de voile si planurile oamenilor. Deci noi trebuie sa ne supunem. Credem ca Domnul a gasit mai bine ca sa-l cheme la Sine pe preaiubitul nostru tovaras de lupta sfânta si comandant de front iscusit si neînfricat – acum.

Iubitii mei! Parintele Vasile n-a murit, ci traieste în vecii vecilor. Munca lui pe ogorul Domnului traieste si va trai. Jertfa vietii lui pentru cauza Domnului va trai cât va trai si Biserica lui Hristos pe pamânt. Parintele Vasile si-a facut un nume bun, iar numele cel bun în veci ramâne. Parintele Vasile a murit o moarte de martir, luptând împotriva Antihristului faradelegilor de azi.

Parintele Vasile sta ca o pilda stralucita pentru noi, preotii. Ca o pilda de dragoste desavârsita, punându-si si sufletul pentru prietenii sai. Parintele Vasile în veac îsi primeste rasplata sa – dragostea tuturor fratilor. El este scaldat în lacrimile dragostei tuturor.

Noi, fratilor, sa învatam de la aceasta jertfa – care este o jertfa sfânta, de martir, pentru biruinta Împaratiei lui Dumnezeu – sa ne îndoim puterile în lupta împotriva lui Satan, pentru a birui lumea. Având mereu tinta pe Hristos, Care este pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare (I Cor. 1, 30). Amin.

Preotul Vladimir Popovici, Basarabia


Întru amintirea neuitatului nostru parinte Vasile

 

„Scumpa este înaintea Domnului moartea celor iubiti de El“ (Ps. 116, 15).

Trecerea la Domnul a scumpului nostru parinte Vasile Ouatu a umplut de lacrimi ochii tuturor acelora care l-au cunoscut, l-au iubit si l-au auzit vestind cu atâta putere Cuvântul Evangheliei prin ostasia scumpa a Domnului.

Familia Oastei a suferit o pretioasa pierdere. Înca nu ne putem obisnui cu gândul ca nu-l mai avem în mijlocul nostru. Dar ceea ce a fost pentru noi o pierdere, pentru Domnul Iisus a fost un câstig, caci: „Scumpa este înaintea Domnului moartea celor iubiti de El“ (Ps. 116, 15). Domnul l-a iubit si, pretuindu-i jertfele cele multe pe ogorul Evangheliei, l-a chemat la odihna. Desi era tânar, numai de 33 de ani, copacul vietii lui fiind încarcat de roade evanghelice si de suflete întoarse la mântuire, Domnul i-a spus: „Destula ti-a fost jertfa, destul ai luptat, destul ai suferit, intra în odihna Stapânului Tau“ (Matei 25, 23) pe care L-ai iubit.

Trupul lui a fost trecut printr-un foc al Domnului. Si noi fierbinte ne-am rugat Domnului ca sa ni-l mai tina si sa-l faca sanatos.

Dar parintele Vasile putea sa ne spuna: „Nu ma opriti, fiindca Domnul mi-a dat iz­bânda în calatoria mea; lasati-ma sa plec si sa ma duc la Stapânul meu“ (Fac. 24, 56).

Si, cum vedeti, chemarea Domnului ce-a stapânit acest vas ales al Lui a fost mai puternica decât dragostea inimilor noastre, care voia sa-l mai tina în mijlocul nostru.

Dar sa nu fim ca acei fara nadejde (I Tes. 4, 13). Sa plângem, caci plânsul mângâie inima, dar sa avem o nadejde scumpa ca locul unde a fost chemat scumpul parinte Vasile e tinta noastra, a tuturor celor ce muncim si urmam Domnului. Despartirea este soarta, iar revederea este speranta noastra, spune cineva.

Sa ne bucuram, fratilor, ca, la timpul nostru, vom ajunge si noi fericiti lânga Domnul Iisus, Mântuitorul nostru, si lânga sfintii Sai; iar acum sa avem bucuria ca o echipa vrednica din Oastea Domnului: parintele Vasile Ouatu, fratele Gheorghe Mun-teanu si altii au murit în Domnul. „Ferice de acum încolo de mortii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor îi urmeaza“ (Apoc. 14, 13).

Iar scumpului parinte Vasile, ce ne-a fost frate în Domnul, îi zicem „La revedere, Acolo Sus!“.

Preot Viorel Bujoreanu

Ultima scrisoare

De la sanatoriul din Geoagiu, parintele Vasile i-a scris Parintelui Iosif scrisoarea de mai jos, ultima lui mult-graitoare scrisoare – testamentara:

Scump si iubit parinte Iosif!

Nu v-am putut scrie pâna acum. Sunt istovit complet. M-am simtit mai demult bolnav, dar n-am voit sa cedez. Am luptat înainte, cu credinta în Dumnezeu. Acum sufar din greu, pentru ca lupta de zi si noapte m-a istovit si a stricat toate madularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine.

Dar totusi nu disper. Am constiinta pe de-plin împacata ca mi-am facut numai datoria. Pot muri linistit în orice clipa. Socot ca mi-am împlinit misiunea pe acest pamânt.

Un lucru singur ma mai retine si adesea ma tulbura: sotia si copiii care, omeneste vorbind, au nevoie de cele ale pamântului. Dar iarasi îmi zic: Cel ce da hrana tuturor, ploaie la vreme, podoaba florilor câmpului etc. va avea El grija si de scumpii mei.

Sunt, în aceste clipe, soldatul care cade zdrentuit de gloante, dar steagul îl tine sus, în semn ca nu s-a predat inamicului.

Eu nu m-am predat. Am luptat, am suferit, dar nu m-am predat. De la tinta nu m-am abatut. Acum, când nu mai am nici o putere, stiu sigur ca Domnul Însusi va desavârsi totul. În mâinile Lui am lasat toate si stau asteptând plinirea voii Lui.

În tot momentul ma rog pentru Sfintia Voastra si scumpa ostasia Domnului. Domnul a voit ca eu sa înteleg toate framântarile Sfintiei Voastre si sa ma identific deplin cu aceasta Lucrare divina. Poate si de aceea am suferit mult – ca sa înteleg mult.

Acum am timp destul de rugaciune. Alt­ceva nu pot face. De citit nu pot, de vorbit deloc, de scris foarte, foarte greu, asa ca ma rog.

Nemaiputând scrie, va salut si va îmbratisez, trimitând si tuturor celorlalti dragostea mea în Domnul Iisus.

Preotul Vasile Ouatu – Sanatoriul Geoagiu, 22. XI. 1936


Dupa jertfele de la Bucuresti si Batiz

Timp de paisprezece ani de Oaste, Dom­nul ne-a trecut mereu prin fel de fel de lec­tii si examene. Anul acesta ne-a adus un examen nou. Am început sa pierdem – cum s-ar zice – stegari si conducatori. La Batiz am pierdut pe fratele nostru iubit Gheorghe Muntean, iar la Bucuresti, pe parintele nos­tru drag, Vasile Ouatu.

E adevarat ca nu i-am pierdut în lume, ci ei au cazut ca eroi pe câmpul de lupta al Domnului, dar totusi plecarea lor si pierderea lor ne-au pus în fata unui examen nou. În fata acestui examen am mai învatat urmatoarele:

La Batiz, ca si la Bucuresti, am vazut marea deosebire între moartea cea obisnuita si moartea copiilor Domnului; între jertfirea cea obisnuita si a celor care au murit în slujba Domnului, dându-si viata pentru El.

Fratele Gheorghe n-a murit! Acesta era simtul tuturor în fata jertfei de la Batiz. Si acesta era si la Bucuresti: parintele Vasile n-a murit! Îl sim­tim viu între noi.

Crestinismul de azi a pierdut, între altele multe, si acea sfânta comunicare a celor vii cu cei morti.

În familia Oastei Domnului, de acum ne avem si „mortii“ nostri vii, care traiesc si lucreaza si dupa moartea lor.

Cei ce cad pe câmpul de lupta al Domnului, eroii care îsi dau si viata pentru biruinta Evangheliei, aceia traiesc mai departe în suflete. Sa dam slava Domnului ca ne-a învrednicit sa avem la Oastea Domnului si astfel de eroi, la mormântul carora în fiecare an vom face pelerinaj, pentru a ne întari legatura noastra cu ei.

Slavit sa fie Domnul ca la Oastea Domnului avem si astfel de preoti care pot zice ca Apostolul Pavel: „Voi însiva stiti, fratilor… ca, în dragostea noastra fierbinte pentru voi, eram gata sa va dam nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar si viata noastra“ (I Tes. 2, 8).

O Doamne Iisuse, Pastorul nostru cel mare, trezeste si în tara noastra cât mai multi astfel de preoti si pastori, gata sa-si dea si viata pentru oi. Caci de nimic nu are tara aceasta o lipsa mai arzatoare decât de astfel de preoti. Iar pe noi, pe cei treziti la viata si jertfa aceasta, învredniceste-ne pâna la sfârsit sa fim totdeauna gata a le da fratilor nostri nu numai Evanghelia, ci chiar si viata noastra.

Predica testamentara de la Bârlad

Invitat de fratii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, parintele Vasile, având graiul stins de boala, le-a trimis fratilor spre citire testamentara predica de mai jos, foarte potrivita spre a se citi în adunarile Oastei.

Vor veni peste voi vremuri grele, poate chiar nespus de grele. Cu Iisus însa vom birui totul!

Mult iubiti frati si scumpe surioare în ostasia Domnului Iisus Biruitorul!

„Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos“ (Filip. 1, 2).

As fi dorit din toata inima sa fiu în mijlocul dumneavoastra, pentru ca va iu­besc cu o iubire sfânta si doream fierbinte sa va vad si, împreuna, sa ne bucuram în Domnul.

O grea suferinta însa m-a împiedicat sa pot fi cu trupul alaturi de dumneavoastra. Voi, fratii din Bârlad, va aduceti aminte ca si în august eram ragusit. Acum, suferinta a crescut. Sunt si mai greu bolnav. Dar, da-ca trupul îmi este lovit – si înca greu – apoi duhul îmi este întarit. Prin aceasta noua suferinta a gâtului, m-am alipit si mai mult de Domnul Iisus. Si, prin El, ma consider alaturi de dumneavoastra si cu dumneavoastra, în orice clipa si cu atât mai mult acum, când sunteti adunati frati si surori din multe parti.

Dragostea ce ne uneste în Iisus, strân­gându-ne în buchetul bine placut Domnului – al Oastei Domnului Iisus Biruitorul – ma îndeamna sa va am întotdeauna în rugaciunile mele. Si nu numai pe dumneavoastra, ci pe toti fratii si pe toate surorile din întreaga tara; fiindca noi, cei multi, alcatuim un trup în Oastea Domnului Iisus Biruitorul.

Îngaduiti-mi dar ca, atât în numele meu, cât si în numele în veci pretuitului Parinte Iosif Trifa, sa va salut cu salutul ostasesc, zicându-va la toti: Slavit sa fie Domnul Iisus Biruitorul!

 

Iubiti frati si scumpe surioare în ostasia Domnului Iisus Biruitorul!

Scopul adunarilor noastre ostasesti, pe judete sau pe regiuni, este si trebuie sa fie ca, mai întâi, sa ne putem vedea unii cu altii, sa ne cunoastem unii cu altii si sa ne bucuram împreuna, slavind, prin toate ale noastre, pe Domnul Iisus. Ca, oamenii în mijlocul carora traim, vazând viata noastra curata, sfânta si neprihanita, sa slaveasca si ei, pentru noi, pe Dumnezeu si sa se adauge cât mai multe suflete la turma copiilor lui Dumnezeu. Dragostea si râvna noastra sa-i cucereasca pe toti.

Iar în al doilea rând, ca sa ne împartasim unii altora bucuriile, dimpreuna cu necazurile. Bucuriile, în ceea ce priveste înaintarea si cresterea noastra în Domnul. În ce masura am progresat noi, fiecare în parte, în cunoasterea lucrurilor ce vin de la Dum-nezeu? Adunarile mari trebuie sa fie un fel de examen al fiecarui copil al lui Dumnezeu, al fiecarui ostas adevarat. Fiecare sa se cerceteze pe sine si sa-si dea un raspuns hotarât. Cu cât am înaintat eu în cunoasterea Domnului Iisus? – deoarece este un lucru hotarât ca nu oricine vorbeste de Iisus este un cunoscator al Domnului Iisus. Cu cât am înaintat eu în a cunoaste si, mai ales, în a iubi si pretui Jertfa Domnului Iisus?… Fiindca unul dintre cele mai recunoscute daruri din câte a facut Dumnezeu omului este tocmai Jertfa Domnului Iisus. Au crestinii în cap tot felul de bazaconii, dar despre Jertfa Domnului Iisus stiu foarte putin, daca nu chiar nimic. Caci, în adevar, iubitilor, daca am lua pe oricare din crestinii de rând si l-am întreba: Ce stii dumneata despre Jertfa Domnului Hristos? Ce-ai câstigat dumneata prin Jertfa Domnului Hristos? Ce legatura este între dumneata, cel ce-ti zici crestin, si Jertfa Domnului Hristos? – omul, zis crestin, va ramâne mut. El nu stie nimic despre Jertfa Domnului Hristos. Din cauza aceasta, viata crestinilor de nume este moarta. Ei zac în mare întuneric spiritual. Sunt orbi. Dar, slavit sa fie Domnul, pe noi, Oastea Domnului ne-a scos din aceasta înspaimântatoare orbire si ne-a adus la lumina Evangheliei.

Acum, prin Oastea Domnului, noi suntem în scoala Duhului Sfânt si la fiecare pas trebuie sa ne controlam, spre a vedea în ce masura am înaintat pe scara sfinteniei si a desavârsirii. Din clipa în care L-am cunoscut pe Domnul si sfânta Lui Jertfa, viata ni s-a transformat din temelie si continuu alergam spre tinta, spre Iisus, desavârsirea noastra.

Aruncând de pe noi toata vechitura pacatelor ce odinioara ne robisera, ne atintim mereu ochii si alergam staruitor la desavârsire. Necontenit trebuie sa ne supraveghem cres­terea cea duhovniceasca, pentru ca nu cumva sa cadem ori sa alergam gresit si sa pierdem premiul alergarii.

Este stiut ca, în vremea noastra, multi dintre cei ce-si zic credinciosi se poarta ca vrajmasi ai Crucii Domnului Hristos (Filip. 3, 18). Noi stim, iubitilor, ca sfârsitul lor va fi pierzarea (Filip. 3, 19). Dar, în ceea ce ne priveste pe noi, trebuie sa fim plini de întelepciune, dându-ne bine seama ca nimeni si nimic din cele ale lumii, sa nu puna stapânire pe noi. Patria si cetatenia noastra sunt în ceruri, de unde si asteptam ca Mân­tuitor pe Domnul Iisus Hristos (Filip. 3, 20). Deci fiecare clipa din viata noastra sa fie o înaintare, o urcare pe scara sfinteniei, ce duce în ceruri. Adunarile noastre ne ofera un minunat prilej ca fiecare sa se examineze si sa-si dea seama cum sta înaintea Domnului Iisus. Este fiecare dintre noi un copil al lui Dumnezeu? Cunoaste fiecare, lamurit, prin cine si cum am capatat înfierea? (Efes. 1, 5). Cum am devenit noi fii ai lui Dumnezeu? Prin Iisus, dragii mei, si anume prin Jertfa de pe Cruce, prin rastignirea lui Iisus pe lemnul Crucii. Prin aceas­ta Jertfa, prin moartea si învierea Domnului Iisus, noi am capatat de la Dumnezeu minunate daruri. Am capatat mai întâi dreptul de a ne numi copii ai Celui Preaînalt (Ioan 1, 12). Prin aceasta minunata Jertfa am capatat rascumpararea si iertarea pacatelor (Efes. 1, 7). Si tot prin aceasta am dobândit mostenirea împaratiei ceresti (Efes. 1, 11; 2, 6; 2, 19).

Ah! Cât de mult ne-a iubit si ne iubeste pe noi Dumnezeu! (Ioan 3, 16). Si câte daruri si câte fagaduinte minunate ne-a dat El noua prin Domnul Iisus!

Si totusi crestinii stiu atât de putine despre Domnul si Jertfa Sa, ca, în adevar, celui credincios îi vine sa plânga de durere. Dar totusi Dumnezeu înca ne iubeste si înca ne cauta pe fiecare în parte, caci El a platit scump, scump de tot, pentru fiecare dintre noi. A platit cu viata Sa pe Cruce, deoarece la Dumnezeu un singur suflet pretuieste mai mult ca lumea toata.

Glasul Oastei Domnului, prin toata Jertfa Parintelui Trifa, este si el o marturie a iubirii ce Dumnezeu ne-o poarta. Pentru ca, în timp ce noi rataceam cu totii prin vaile întunecoase ale pacatului, Iisus, în iubirea Lui, a revarsat si revarsa asupra noas-tra mana cea cereasca a Oastei Domnului Iisus Biruitorul, care ne striga cu staruinta si ne smulge din lume, alipindu-ne iarasi de Iisus si sfânta Sa Jertfa.

Întocmai ca o ploaie racoritoare a fost chemarea Oastei Domnului peste sufletele noastre uscate de vânturile secetoase ale placerilor acestui veac.

Oastea Domnului ne pune în adevarata lumina pe Iisus si Jertfa Golgotei. Cu timp si fara timp, Oastea aduna sufletele de pe caile pacatului si le alipeste de Iisus.

Ea roaga pe tot sufletul sa se ridice din pacatul nimicitor si sa se apropie de Iisus, cu dragoste si recunostinta, împacându-se cu Dumnezeu-Tatal prin Iisus si Jertfa Sa. Oastea a întins si întinde o mâna de ajutor oricarui suflet dornic de a-L cunoaste pe Domnul cu adevarat si de a ajunge la mântuire. Drumul Oastei este drumul sfintilor si al martirilor. De aceea, cine Oastea iubeste pe Iisus pretuieste.

Cei ce înca n-au cunoscut Oastea au acum fericitul prilej sa se predea chiar acum în mâinile Domnului, înrolându-se ca voluntari în aceasta armata sfânta, de cucerire a Patriei ceresti, iar cei care sunteti înrolati, înflacarati-va, dragii mei, aprindeti-va în voi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu si luptati cu râvna si îndrazneala sa cuceriti sufletele celor care ne înconjoara. Mergeti înainte cu barbatie, fara a va teme de nimeni. Iisus este cu noi si El lupta pentru noi. Atintiti-va ochii la El si numai la El.

† Preotul Vasile Ouatu

Adevarul… Calea… si Viata

 

O alta predica testamentara, trimisa spre citire fratilor de la fronturi

 

„Daca este cineva în Hristos este o faptura noua. Cele vechi s-au dus. Iata ca toate lucrurile s-au facut noi“ (II Cor. 5, 17).

 

Prea iubitii mei frati si surori în Domnul Iisus!

Mântuirea, darul cel mai pretios, ne este mult primejduita de vrajmasul diavol, care se razboieste cu noi la fiecare pas. Noi însa trebuie sa fim întelepti si sa luptam cu eroism, pâna la zdrobirea totala a lui Satan.

Viata toata este o lupta si înca o lupta grea, dar trebuie sa luptati, alipiti tot mai mult de Domnul Iisus.

A lupta singuri, cu puterile voastre, este în zadar. A lupta împreuna cu Iisus, alipiti puternic de El, înseamna putere si biruinta.

Oastea Domnului a chemat si cheama sufletele la Iisus si numai la Iisus. Ea pune toata staruinta, ca orice suflet sa se opreasca din drumul pe care a mers pâna acum si sa se întoarca la Iisus. Oastea Domnului roaga staruitor si îmbie pe orice suflet ca sa se desprinda din lume si sa se apropie, cu iubire si credinta, de Domnul Iisus. Oastea Domnului este un manunchi de suflete care au gasit în Iisus comoara pretioasa, margaritarul ceresc. Oastea Domnului a gasit ca Iisus este „adevarul“. Toti cei hotarâti pentru Domnul au gasit în acest „adevar“, care este Iisus, mângâiere sufletelor lor, pace si alinare. O! Cât n-ar da un suflet ratacit pe-ale vietii cai sa afle adevarul vietii, dar nu-l cunoaste!…

O! Dar iata! Oastea Domnului cu atâta iubire ti-l arata si tie, iubite frate si scumpa sora, si-l arata la toti cei însetati dupa „adevar“. El este Iisus!… Ai venit tu, dragul meu, la Iisus?… Ai aflat tu în Iisus „ade­varul“? Daca, în adevar, ai aflat pe Iisus ca supremul „adevar“, atunci tu vei fi fericit si adevarul lui Dumnezeu este cu tine.

Iar de nu L-ai aflat, vino, dragul meu, chiar acum, la Iisus. El te cauta, te vrea si te doreste.

Oastea Domnului a mai gasit în Iisus „Calea“ ce duce la Patria cereasca. Cine n-ar voi sa stie ca drumul pe care merge îl duce în Tara cereasca, unde Iisus împarateste?… Ei bine, dragii mei, Oastea Domnului arata oricarui suflet doritor acest drum, aceasta „cale“ care este Iisus. Pentru aceea striga Oastea Domnului pe toate dru­murile: Veniti la Iisus, apropiati-va de Iisus, dati-va inima, sufletul si tot ce aveti lui Iisus, caci El va va duce sigur în Patria cereasca, unde nu se afla decât pace, bucurie si fericire.

Oastea Domnului a mai înteles ca Iisus este „viata“, si înca viata vesnica, via­-ta fericita.

O, iubitii si scumpii mei fratiori! Cât alearga lumea dupa fericire – si fericire nu gaseste. Si nu va gasi niciodata, cât o va cauta unde nu este.

Iisus este fericirea – si cine o cauta la El, acela o gaseste. Lumea este nefericita pentru ca tocmai unde este fericirea, acolo n-o cauta. Ea vrea fericire, dar fara Iisus si în afara de Iisus. Ce înselaciune si ce orbire!

Veniti, dragii mei, veniti la Iisus, ca numai acolo este fericirea. N-o mai cautati aiurea, ca n-o gasiti. Va osteniti în zadar. Ascultati chemarea Oastei Domnului si veniti la Iisus.

Dar va întreba cineva: Ce înseamna sa vii la Iisus, ca doar suntem crestini! Da, iubitilor, dupa certificatul de botez si eu stiu ca toti suntem crestini. Dar dupa cele ce vedem în viata de toate zilele, dupa traiul vostru de fiecare clipa, marturisiti ca sunteti pagâni; pentru aceea este nevoie ca acum, chiar când auziti chemarea lui Dumnezeu, sa va lasati de toate relele si sa începeti o viata noua, curata si sfânta, dupa voia lui Dumnezeu. Caci ati auzit ce zice Scriptura: „Daca este cineva în Hristos“, adica daca este crestin, atunci „este o faptura noua“. „Cele vechi“, adica zavistiile, certurile, dezbinarile, lacomia de avere, cuvintele porcoase, vorbele nechibzuite, glumele proas-te, curvia, necuratia, patima, pofta rea, lacomia, mânia, vrajmasia, rautatea, clevetirea, vorbele rusinoase, minciuna, betia, ma-lahia, sodomia, duhurile înselatoare si învataturile dracesti, descântecele, vrajitoria, fatarnicia, fariseismul, defaimarea, uciderea, închinarea la idoli, moda, obiceiurile si deprinderile rele, înjuraturile, blestemele, dra-cuielile si orice alte rautati „s-au dus“, nu mai sunt: „iata ca toate lucrurile s-au facut noi“.

Si, în locul tuturor acestor lucruri rele, rasare o floare noua, ca o renastere spirituala, asemanatoare altoiului. Este omul cel nou, nascut din duh si adevar, este copilul lui Dumnezeu, adevaratul crestin, ostas al Domnului Iisus.

Dragii mei, nu mai întârziati! Iisus va cheama la viata cea noua, de ostas al Împaratiei ceresti. Aruncati de pe umerii vostri haina murdara a pacatului si predati-va inimile Domnului Iisus. O clipa sa nu mai întârziati. Chiar acum hotarâti-va pentru Domnul. Astazi este ziua mântuirii, astazi sa va încredintati Domnului, cu tot ce aveti. Asa cum sunteti, asa cum va aflati, veniti la Domnul Iisus. Nu mai este vreme de amânare. Iisus a dat totul pentru voi, chiar însasi viata Sa.

Iubitii mei frati, fiti întelepti! Luati înca de pe acum drept calauzitor al vietii voastre pe Domnul si Mântuitorul nostru, pe Iisus. Puneti-L pe El la cârma vietii voastre si El va va duce la biruinta.

Cei ce nu cunosc pe Domnul cu adevarat zac în grea întunecime spirituala. Misiunea si rolul nostru sunt ca si pe ei sa-i lu-minam. Sa luptam, fiecare dupa puterile noastre, ca pe toti sa-i strângem în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Salvându-i pe ei, ne salvam pe noi. Alipindu-i pe ei de Iisus, ne alipim pe noi. Încalzindu-i pe ei pentru Domnul si Evanghelie, sa ne încalzim pe noi. Pentru aceea, la lucru, fratilor! Câmpul este mare. Trebuie lucratori. Via este întelenita si acoperita de spini si balarii. Puneti-va cu totii la lucru, sa curatim si sa înnoim ogorul lui Dumnezeu, care sunt sufletele fratilor.

Fiecare sa cucereasca noi suflete pentru Domnul si Evanghelia Sa. Dragostea sa ne tina una în Iisus, încât nici o piedica si nici o amenintare, oricât de grea, sa nu ne o-preasca din drumul nostru.

Iisus este tinta si Oastea ne este drumul ce duce la Iisus. Sa luptam înainte. Trecând peste orice greutati, sa strigam din tot sufletul: Înainte, fratilor, înainte, la lupta, înainte, la biruinta, înainte cu Iisus Biruitorul, caci în El avem rascumparare, prin Sân-gele Lui, iertarea pacatelor!

Amin.

† Preot Vasile Ouatu

Preaiubitilor, dupa cum totdea-una ati fost ascultatori, duceti pâna la capat mân­tuirea voastra, cu cutremur, nu numai când sunt eu de fata, ci cu atât mai mult acum, în lipsa mea (Filip. 2, 12).


Imn întru amintirea parintelui Vasile[1]

Te-ai stins, preabunule parinte,
Jertfindu-te pentru Iisus,
Te-ai dus la cer, la cele sfinte,
În sfânta Patrie de Sus.

Pe patul mortii, cu credinta,
Ai pus sa-ti cânte de Iisus,
Si te rugai cu umilinta;
Noi toti am plâns si tu te-ai stins.

Ai murmurat o rugaciune
Si parca s-a miscat pamântul,
Mâna duceai spre-nchinaciune
Si-apoi ti s-a curmat cuvântul.

Te-ai dus, preabunule parinte,
Ramâne însa jertfa ta
Ce va grai fara cuvinte,
Chemând pe toti la Golgota.

Grai-va-n lume cu putere
Locasul sfânt ce-ai înaltat
Si vor grai cu grai si fratii
Pe cari la Domnul i-ai chemat.

Prin jertfa ta, iubit parinte,
Ne-ai ridicat mai sus, mai sus,
Sa mergem toti cu dor fierbinte
Sa ne jertfim pentru Iisus.


[1] Jertfa parintelui Vasile a facut si o duioasa cântare, un duios imn, pe care îl dam mai sus. Poezia acestui imn e facuta de enoriasul parintelui Vasile, Petculescu Tudor (îndreptata pe unele locuri de fratele Marini de la Sibiu). Iar duioasa melodie a acestui imn e compusa de iubitul nostru frate Florea Iota, dirijorul si conducatorul minunatului cor al Oastei Domnului, din Bucuresti

Leave a Reply