Scurte cugetari duhovnicesti
Avutia cea mai mare e credinta-adevarata
care îti îndruma viata pe cararea cea curata,
si-i nadejdea neclintita în izbânda jertfei sfinte
care-ti da mereu taria sa-ti duci lupta înainte,
si-i iubirea neschimbata, una-n veci cu legamântul,
si-o va mosteni acela care-si va tinea cuvântul.
*
Nu-i comoara-n lumea-ntreaga mai de pret ca mântuirea,
fericit acela carui asta-i este mostenirea;
cine-i stie pretul mare si rasplata ce-o aduce
poarta pentru ea, în viata, orice sarcina si cruce,
rabda pentru ea oricâte nedreptati si suferinte,
ea da vesnica rasplata a cerestii biruinte.
*
N-am sa-ti las comori mai scumpe, drag mostenitorul meu,
decât Aurul Credintei neclintite-n Dumnezeu
si comorile Nadejdii, si-a Iubirii piatra scumpa;
de la ele niciodata gândul tau sa nu se rumpa,
de la ele niciodata ochii tai sa nu se-abata,
caci prin ele, a ta viata va fi-n veci cea mai bogata.
*
Cinstea-i orisicând averea cea mai scumpa si mai rara,
oameni ce s-o aiba asta nu-s prea multi în nici o tara;
mai întâi ca orice-avere ce-as avea sa-ti las eu tie,
fiul meu, aceasta este cea mai scumpa avutie;
mi-au lasat-o naintasii si-am lasat-o nepatata,
si ti-o las cu datoria s-o pastrezi pe veci curata.
*
Avutiile divine mai nainte însirate,
fiul meu, ca mostenire sfânta ti le las eu toate;
pretuieste-le din suflet, mai presus ca orice bine,
si-ntr-o inima curata, într-un gând curat le tine;
mintea ta cu-ntelepciune pururi le chiverniseasca
si inima prin iubire fericit sa le multeasca.
Astfel sa le lasi în urma si tu celui ce-ti urmeaza,
si-atunci fi-va neamul nostru ca si soarele-n amiaza.