Păcatul e pricina tuturor relelor din viața oamenilor și de pe pământ.
Nenorociri, foamete, razboi, cutremure de pamânt si boli…
Adunând toate durerile si suferintele din toate casele si spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iata urmarile pacatului!”
Adunând toate pedepsele, descurajarile si mizeria celor din închisori, putem scrie deasupra lor: „Iata urmarile pacatului!”
Intrând în cimitire sa deschidem criptele si mormintele si adunând tigvele si oasele mortilor, sa scriem deasupra: „Iata urmarile pacatelor!”
Pacatul distruge totul, tagaduieste totul, este întunericul, este ruina, este moartea.
….
Cel ce pacatuieste este un agent al iadului.
Necuratia ta se raspândeste ca si mirosul unei mlastini; ca si un lepros, tu lasi peste tot urmele necuratiei ori de ce te atingi.
Chiar si aerul care te împresoara e plin de aburii otravitori pe care pacatul tau îi produce.
Pacatul tau îl atinge si pe aproapele tau. El este o samânta a stricaciunii.
Altii învata de la tine ce vad ca faci tu. Unii vor fi la fel cu tine, altii te vor întrece; chiar daca au învatat de la tine numai alfabetul, vor învata sa citeasca în cartea iadului mai bine decât tine. Pilda voastra îi va înrâuri nu numai pe copiii vostri, ci si pe toti cei ce vor veni în legatura cu voi. Pacatul este cea mai buna unealta pentru împaratia satanei… Si oare acesta este un lucru mic înaintea lui Dumnezeu?
De aceea stai pe loc si fa-ti socoteala. Întreaba-te care e scopul crearii tale; ce fel de viata ai trait pâna acum; cât timp ai pierdut; câta iubire ai calcat în picioare si câta mânie dumnezeiasca ti-ai adunat. Trage-te la raspundere, – cum ai întrebuintat darurile? Cât de necredincios ai fost cu cele încredintate tie? Ce fel de pregatire ai facut pentru ceasul mortii si cum te-ai pregatit pentru ziua cea mare a socotelilor? Trebuie sa fim patrunsi de adevarul ca Dumnezeu, Care este drept, trebuie sa urasca pacatul.
„Tu nu esti un Dumnezeu Caruia sa-i placa raul” (Ps 5, 4). El nu-l adaposteste pe cel rau. Nici pe pamânt si cu atât mai putin în cer, nimic rau nu va fi rabdat în locuinta lui Dumnezeu. Cât de prosti am fi noi daca am încerca sa adapostim doi oaspeti, care sunt atât de înversunati unul fata de celalalt ca Hristos si Belial. Putem fi siguri ca Hristos nu va locui în odaia inimii noastre, daca îl gazduim pe diavolul într-ascuns, în pivnita gândurilor noastre.