E GREA SUFERINŢA?

E GREA SUFERINŢA?

E grea suferinţa? – desigur că-i grea,
dar are viaţa vreun rod fără ea?
O doare pe viţă cuţitul tăios,
dar poate ea altfel să dea rod frumos?

E grea despărţirea? – desigur că-i grea,
dar oare iubirea ar fi fără ea?
Te doare plecarea şi suferi de dor,
dar ea-ţi dă sărutul cu dulce fior!

E grea lupta sfântă? – desigur că-i grea,
dar oare cununa ar fi fără ea?
Te doare-nfrânarea şi muncile lungi,
dar poţi oare altfel la slavă s-ajungi?

E grea clipa morţii? – desigur că-i grea,
dar poţi oare-ajunge în Cer fără ea?

– Învinge-ţi durerea privind la Hristos,
o clipă-i amarul
– şi-n veci, ce-i frumos!…

Traian DORZ

„Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi…”

Pr. Iosif TRIFA, EVANGHELIA DUMINICII A 20-A DUPĂ RUSALII – Învierea fiului văduvei din Nain

Invierea_fiului_vaduvei_nain-7În vremea aceea, mergea Iisus într-o cetate ce se chema Nain şi, împreună cu Dânsul, mergeau ucenicii Lui mulţi şi norod mult. Iar dacă S-a apropiat către poarta cetăţii, iată, scoteau pe un mort, fiul unul-născut al maicii sale şi aceea era văduvă; şi norod mult din cetate era cu dânsa. Şi, văzând-o pe dânsa Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis ei: „Nu plânge!”. Şi, apropiindu-Se, S-a atins de pat. Iar cei care îl duceau au stătut şi El a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te!”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi. Şi l-a dat pe el maicii lui şi a luat frică pe toţi şi slăveau pe Dum¬ne¬zeu, grăind că Prooroc mare s-a sculat întru noi şi că a cercetat Dumnezeu pe norodul Său. (Luca 7, 11-16)

Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi, pe drum, s-a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Iisus Hristos.
Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit” (In 11, 25). | Continuare »

ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN

ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN

Acum duminică avem la rând evanghelia cu învierea tânărului din Nain pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Iisus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: „«Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te». Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi” (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 17, 11-17).
Despre trei morţi ne spun evangheliile că i-a înviat Iisus: Fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceşti trei morţi i-a înviat Iisus? O, nu. Domnul Iisus a înviat şi învie milioane şi milioane de morţi – din cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moartea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc 3, 1).
Morţii pe care i-a înviat Iisus au fost toţi oameni tineri. Ce mult spune şi acest lucru! El ne spune că moartea cea su¬fletească bântuie şi azi mai ales în rândul tineretului. Tinerimea e mai mult primejduită de a cădea în boala şi moartea cea sufletească. Şi, o, ce grozavă este moartea aceasta!
Doi morţi. De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de o întâmplare ce se potriveşte foarte mult cu evanghelia de duminică. Petreceam la groapă un tânăr credincios care adormise în Domnul. În drumul spre cimitir, iată o mamă ce trămăţa de fiul ei să-l ridice dintr-un şanţ unde-l doborâse patima beţiei. Era şi acesta un mort; acesta era mortul cel adevărat, căci mortul meu din sicriu adormise în braţele Domnului, dar mortul cel din şanţ adormise în braţele diavolului. „Mortul” meu din sicriu călătorea spre învierea şi viaţa cea veşnică, dar mortul cel din şanţ călătorea spre moartea şi pieirea cea veşnică. | Continuare »

CE MULT AI PLÂNS

CE MULT AI PLÂNS

Ce mult ai plâns atâta viaţă,
udând amara lumii cale,
ce mult ai plâns şi ce zadarnic,
– păcat de lacrimile tale.

Ce greu ai plâns iubiri deşarte
şi prietenii de vorbe goale,
şi-atâtea promisiuni pierdute,
– păcat de lacrimile tale.

Ai plâns – şi cât mai plângi şi-acuma,
trecând prin a minciunii vale,
nu după cer, ci după lume,
– păcat de lacrimile tale.

…Să nu mai plângi, adu-ţi aminte
chiar dacă eşti zdrobit de jale:
nu merită iubirea lumii,
– păcat de lacrimile tale!

Ci plângi spre Dumnezeu şi plânge-ţi
povara multelor greşale,
plângi să fii mântuit – căci altfel,
păcat de lacrimile tale.

Dar dacă-ai plâns cândva spre Domnul
şi-acum plângi iar pe-a lumii cale,
– atunci într-adevăr şi veşnic,
păcat de lacrimile tale.

Traian DORZ, din Eternele poeme

Dinspre Nain

Lidia Hamza

1Convoi se duce lumea către moarte
Pe unul și mai mort ca ei ducând
Chiar dacă-n mâini mai pot încă să poarte
Pe altul ce murise de curând.

Tot moarte e pe fața tuturora,
Și vii și morți același rictus au
Tristețea morții stinge aurora
Și roade dulci niciunii nu mai dau.

Doar când Hristos întoarce drumul morții
Și viață pune-n loc printr-un cuvânt
E sărbătoarea steag în stâlpul porții
Și bucuria-nvinge-orice mormânt.

Doar când Hristos ți-ntinde dulce mâna
Din greu păcat sculând sufletul tău
Nicio putere n-are-atunci țărâna
Și moartea nu-ți mai face niciun rău.

Lumina Lui străluce pe-orice zare,
Sărutul Său alină orice plâns,
Și crucea Lui e sfântă vindecare
La tot amarul lumii cât s-a strâns.

Nu-ntârzia s-asculți a Lui chemare
Tu, suflet drag, ce mergi pe-al morții drum,
Ci-ntoarce-acum și fă-ți o sărbătoare
În mijlocul a câte-s praf și fum.

IISUS HRISTOS, IZVORUL VIEŢII ADEVĂRATE ŞI VEŞNICE

IISUS HRISTOS, IZVORUL VIEŢII ADEVĂRATE ŞI VEŞNICE

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a XX-a după Rusalii – Învierea fiului văduvei din Nain

Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!

„Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvator al omenirii“, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?

Nimeni în afară de Unul singur, Domnul nostru Iisus Hristos, cu care nimeni nu se poate asemăna. El nu este numai Omul Nou, El este Lumea Noua şi Ziditorul ei. El a arăt câmpia celor vii şi câmpia celor morţi şi în amândouă a semănat sămânţa vieţii. Morţii sunt pentru El ca şi cei vii, viii ca şi cei morţi. Moartea nu este oprelişte pentru împărăţia Sa. A călcat-o în picioare şi a deschis împărăţia înapoi în timp de la Adam şi Eva şi înainte peste veac până la ultimul om ce va fi trăitor pe pământ. El S-a uitat şi a văzul că viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, dar îi poate ajunge pe unii mai înainte de moartea trupească.
Pe mulţi îi vedem vii în mormânt, şi pe mulţi morţi în trupuri vii. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă (Matei 10, 28), a spus El apostolilor. Moartea trupului nu aduce, aşadar, cu sine moartea sufletului; moartea sufletului o pricinuieşte numai păcatul de moarte… | Continuare »

Învierea fiului văduvei din Nain

Sfântul Luca al Crimeei, predică la Duminica a XX-a după Rusalii

Aţi auzit astăzi, în citirea Evangheliei, cum Domnul Iisus Hristos l-a înviat în mod minunat pe fiul văduvei din oraşul Nain. Ştiţi că Domnul i-a înviat şi pe fiica lui Iair, şi pe Lazăr cel aflat în mormânt de patru zile. Oamenii necredincioşi râd pe seama credinţei noastre în învierea morţilor, considerând-o basm, legendă. Dar straniu, cu toate acestea ei cred cu naivitate că morţii pot fi înviaţi prin metode ştiinţifice.
În oraşul Taşkent, odată, s-a crezut într-adevăr că poate fi înviat un copil mort deja de doi ani, al cărui trup fusese îmbibat cu acid azotic… Noi, creştinii, nu credem în asemenea „minuni” ştiinţifice, dar credem că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Pilda spune că într-un orăşel mic, Nain, era dus spre înmormântare singurului fiu al unei văduve nefericite. Domnului Iisus Hristos i S-a făcut milă de ea, i-a oprit pe cei care purtau sicriul şi a spus: Tinere, ţie-ţi spun scoală-te! Şi s-a sculat mortul şi s-a ridicat, privind cu uimire împrejur.
Cu frică şi cu evlavie citim despre învierea fiicei lui Iair, ascultăm cu frică şi cu cutremur cum a fost înviat Lazăr, citim în Faptele Apostolilor că Sfântul Petru a înviat-o pe creştină Tăviţa. El i-a scos pe toţi din cameră, s-a rugat şi a spus:
Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, a şezut. El, dându-i mâna, a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie (Fapte 9, 36-41).
Noi credem din toată inima în faptul că, cu ajutorul numelui Domnului Iisus Hristos, putem face totul, că toate sunt în puterea Lui, totul este posibil, totul e realizabil. Aşadar nimeni dintre noi să nu se îndoiască despre veridicitatea acestor învieri minunate!
Dar să ne gândim: de ce Domnul Iisus Hristos învia morţii? Ce L-a determinat la aşa ceva? Dragostea şi compătimirea pentru omul cel căzut, condamnat la moarte, Îl îndeamnă spre aceasta. Citim în Evanghelie că, înaintea învierii lui Lazăr, Hristos era emoţionat şi I-au curs lacrimi din ochii sfinţi… nu putea să privească cum se sfâşiau de durere Marta şi Maria, surorile lui Lazăr. Milă şi dragostea Îl călăuzeau atunci. | Continuare »

Alte materiale la duminica a XX-a după Rusalii

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PĂCATUL ESTE MOARTE – Traian Dorz, din Numele Biruitorului

Învierea fiului văduvei din Nain – Sf.Luca al Crimeei

Dinspre Nain – Lidia Hamza

CEVA DESPRE CEI TREI MORŢI PE CARE I-A ÎNVIAT IISUS MÂNTUITORUL – Pr. Iosif Trifa

Hristos poate realiza imposibilul – Traian Dorz, din Lumina iubitului fiu

De ce să te tulburi – Lidia Hamza

ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN – Lumina satelor

CEI MORŢI VOR AUZI – Traian Dorz

 N-am întrebat pe nici un om – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Purtarea… de altădată – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Dar când Dumnezeu… – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Râvna pentru datini… Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Poezii: O, MOARTE!…; PENTRU MAMA CREDINCIOASĂ;  Durerea iar m-a cercetat; NU PLÂNGEŢI PE CEL VIU!; ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL; MARE PLÂNS ŞI TÂNGUIRE; Ce zi a fost aceea!; O, NU EXISTĂ MOARTE;

O, drumul răbdării

Lidia Hamza

O, drumul răbdării

O, drumul răbdării-i pustiu neumblat,
Doar miriști uscate și arșițe… Știu.
Arar, urme șterse mai vezi că străbat
Prin șesul vieții arid și pustiu.

Pe drumul smeririi în față nu sînt
Nici semne, nici urme de pași ai cuiva
Căci prea e departe în zare vreun sfânt
S-arate cum ține smerenia sa.

Iar drumul iubirii cu spini e-nfundat,
Cărări tot mai multe spre altunde duc
Și tot mai deșarte iubiri am aflat
Spre care mulțimea aleargă buluc.

Aș vrea pe vreo urmă de sfânt pasul meu
Smerit să mi-l port pe-al răbdărilor drum, | Continuare »

Ce scumpe sunt înaintea Domnului rugăciunile tuturor sfinţilor Săi!

Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care îl iubeşte şi-L laudă pe Dumnezeu este ca un plăcut fum de tămâie înălţat până la cer. Ca un plăcut parfum, de la cea mai aleasă floare, care învăluie Fiinţa Divină a lui Hristos.

***

Când stai mai departe de lucruri, de oameni şi de întâmplări, atunci vezi mai bine totul, îi cunoşti mai bine pe toţi, le înţelegi mai limpede pe toate. Atunci vezi cel mai bine că podoaba iubirii este înţelepciunea, podoaba înţelepciunii este sfinţenia, iar podoaba sfinţeniei este umilinţa. Acestea îi aleg pe sfinţii din Casa lui Dumnezeu.
Suferinţele cele mai dureroase ale vieţii noastre ne sunt cele mai necesare, pentru că numai ele ne învaţă cel mai bine să-L cunoaştem pe Dumnezeul nostru, şi pe semenii noştri, şi pe noi înşine. Cine nu le are rămâne fără aceste cunoaşteri.

***

Tot ce este atrăgător şi drag în fiinţa omului este al sufletului. Şi pentru suflet. Îndată ce sufletul pleacă din trup, oricât ţi-a fost cândva de drag acest trup, te înfiorează şi nu mai doreşti să te apropii de el. De altfel, orice apropiere de un trup mort, nu numai că respinge, dar devine cu totul nefirească – necurată – nedorită. Ce frumos este sufletul curat! El dă frumuseţe şi trupului.
Numai respectul faţă de morţii sfinţi este mai mare decât toate gândurile omeneşti şi fireşti care te îndepărtează de morţi. Pe aceşti morţi sfinţi, din pricina comorii cereşti pe care au purtat-o în aceste vase de lut, trebuie să-i atingem totdeauna cu evlavie.
Fiindcă un conţinut sfânt a sfinţit şi vasul în care a fost ţinut. Sufletul lor sfânt a sfinţit şi trupul lor. Sufletul sfânt sfinţeşte tot ce atinge, fiindcă Dumnezeu locuieşte în el.
O Doamne, sfinţeşte-ne astfel pe toţi. (Traian DORZ – Cugetări)