Eminescu a fost victimă politică

În preajma zilei simbolice de naştere a lui Mihai Eminescu (cea reală fiind 20 decembrie, dar a fost trecut în acte la 15 ianuarie), profesorul Nicolae Georgescu, eminescolog cu state vechi, oferă câteva date despre cercetarea sa asupra personalităţii lui Eminescu.
Nicolae Georgescu (n. 1950) este profesor universitar la Universitatea Hyperion, Facultatea de Filologie, şi decanul acestei facultăţi. Este un reputat eminescolog, a scris 15 cărţi privind opera şi personalitatea lui Eminescu. Este doctor în Filologie cu teza “Eminescu şi editorii săi. Nucleul maiorescian până la Perpessicius” (1997). Unul dintre sfetnicii săi în cercetarea dedicată lui Mihai Eminescu este Dimitrie Vatamaniuc. Descoperirile lui Nicolae Georgescu în eminescologie au făcut vâlvă prin anii ’80, fiind comentat intens în presa culturală a vremii.
Jurnalul Naţional:
– Domnule Nicolae Georgescu, sunteţi un eminescolog recunoscut. Vorbiţi-ne despre descoperirile făcute de dumneavoastră în domeniu.

– Nicolae Georgescu: Ca bibliotecar la Academia Română, prima descoperire făcută de mine, care m-a obsedat şi pe care am verificat-o câţiva ani prin toată presa timpului şi în toate documentele de arhivă pe care le-am avut la dispoziţie, a fost importanţa zilei de 28 iunie 1883 în viaţa lui Mihai Eminescu. Aici lumea notează lapidar că în această zi Eminescu a înnebunit şi au urmat şase ani de calvar, de chin, de încercări de a reveni în viaţa culturală; aşa-numitii ani negri din viaţa lui Eminescu. Ei bine, această zi de 28 iunie 1883 este o zi importantă a istoriei şi politicii României moderne. În această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore, Germania ameninţa cu razboiul, prin Bismark, care trimite o telegramă lui Carol I. Societatea «Carpaţii» este desfiinţată în aceeaşi zi, a fost expulzat din ţară Emil Galli, directorul ziarului «Independance Roumaine», care a creat scandalul diplomatic ce stă la baza tuturor aceste evenimente, a fost expulzat Zamfir C. Arbore, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, s-a pornit proces ardelenilor. În această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Noi ţinem minte, dintre toate aceste evenimente, doar că a înnebunit Eminescu. Nebunia lui Eminescu nu mai este accident privită în seria evenimentelor petrecute în acea zi. Şi când ştii despre acest tratat secret de aliantă, înţelegi mult mai bine sorgintea nebuniei lui. Ce voia acest tratat?
Ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria în primul rând. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat, care a fost semnat în septembrie 1883, muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de 10 ani dominat cultural de ardeleni, care, pe lângă cultură, ştiinţă şi administraţie, ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi de unguri… Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici fuge din Bucureşti în 1883 şi întemeiază «Tribuna» (1884), în jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Şi timp de 10 ani se va desfăşura Mişcarea memorandistă, încheiată, după cum se ştie, la 1894 cu procesul bine cunoscut. Ziua de 28 iunie este deci ziua mutării luptei lor în Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. “Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.
– Declararea? În sensul ca nu era cu adevărat nebun?
– Iată cum este cu această declarare. Ştirea despre boala lui Eminescu apare în ziarul «Românul» cu care Eminescu polemiza, la 29 iunie, ziarele sunt antedatate, deci chiar la 28 apărea ziarul de la 29 iunie. “Aflăm că Domnul Mihai Eminescu…” Ştirea va fi confirmată de «Timpul» peste trei zile, “Unul dintre redactorii acestei foi a încetat a mai lua parte la redacţiune, atins fiind în mod subit de o gravă boală”, aşa suna. Deci, este un anunţ de destituire, nu mai face parte din redacţie. Exista însă un consens în epocă: un om atins de nebunie nu mai are voie să facă parte din nici o funcţie publică, or Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă, fusese în 1881-1882 redactorul-şef al ziarului «Timpul», care era organul oficial al Partidului Conservator. Iar Maiorescu spune clar atunci când se organizează Partidul Conservator: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul «Timpul»”.
– Se poate spune că Eminescu a fost o victimă politică?
– Fără nici o îndoială. Eminescu a avut şase ani la rand de luptă pentru a reveni în atenţie, nu a avut nici pe departe paralizie generală cum s-a spus, n-a avut sifilis. A fost după aceea arestat. Eminescu a fost arestat de Poliţia Română de opt ori! În diverse contexte: a fost luat din teatre, de pe stradă, din berarii. După ce se îndrăgosteşte şi vine de la Viena în Bucureşti, este trimis la Iaşi. Pe urmele lui la Iaşi a fost trimis şeful Poliţiei Române, Radu Mihail. Eminescu era urmărit în primul rând de agenţii austro-ungari, sunt rapoartele lor găsite în arhivă, apoi de agenţi români. Era un om foarte incomod prin activitatea lui ziaristică.

ŞI DACĂ

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l
E ca durerea mea să-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De ese-n luciu luna
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.