Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.
Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.
„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo.“ (Ioan 2, 1)
…Cuvântul Domnului spune aici că Maica Domnului era acolo!... Cât de mult spun aceste cuvinte!
În Cana erau nişte cinstitori ai Maicii Domnului şi credincioşi în Domnul Iisus. Prin Maica Sa cea sfântă, Domnul a fost chemat în casa aceasta – şi Maica Sa L-a adus pe Domnul şi pe ai Săi în această casă.
La chemarea Maicii sale, Domnul a venit la nunta aceasta, şi, la mijlocirea ei, El a făcut aici minunea care a rămas neuitată. Prima minune scrisă în Sfânta Evanghelie este un răspuns dat de Domnul Iisus la mijlocirea Mamei Sale (Ioan 2, 11)... Căci Maica Sa L-a cunoscut pe Hristos înaintea oricărei alte fiinţe de pe pământ. Ea a crezut în El mai înainte de a fi făcut nici o minune (Luca 1, 45-55).
Binecuvântată să fii Sfântă Fecioară fericită, Maica Domnului nostru!
Împreună cu Sfântul Arhanghel ne plecăm şi noi ţie, spunându-ţi şi noi: «Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!...» În faţa unei fiinţe atât de preţuite înaintea lui Dumnezeu, încât arhanghelul se închină, spunându-i: «Plecăciune ţie», – inimile noastre se apleacă pline de respect... Cu atât mai mult cu cât noi suntem nu arhangheli, ci oameni, şi te cunoaştem nu înainte, ci după strălucirea harului ce ţi s-a făcut (Luca 1, 28).
Nimănui vreodată nici un înger nu-i mai spune astfel de cuvinte.
Cu nici o fiinţă de pe pământ o fiinţă cerească nu mai vorbeşte în felul acesta.
Multora, înainte de Maica Domnului şi multora după ea, trimişi cereşti li s-au mai arătat şi le-au vorbit... Dar nici în Vechiul şi nici în Noul Testament un înger nu se mai adresează cuiva în acest fel. Iar despre Sfântul Arhanghel Gavril stau scrise mărturii zguduitoare şi măreţe în Sfânta Scriptură... Slujba pe care o avea el este dintre cele mai alese înaintea feţei lui Dumnezeu (Dan. 8, 16-19; 9, 21-27).
Cunoscând lucrul acesta rămânem şi mai uimiţi de comportarea Sfântului Arhanghel. Şi înţelegem şi mai smeriţi preţuirea slăvită a Sfintei Fecioare plină de har.
Pentru harul care îl are veşnic şi pentru partea pe care a avut-o în mântuirea omenirii, – împreună cu arhanghelul sfânt şi cu toţi slujitorii sfinţi ai Domnului, ne plecăm şi noi înaintea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-i: Plecăciune ţie... ( Continuare ) »
DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI
Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!
Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria! Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate! continuare - (sursa)
…Către multe primejdii şi vârtejuri pierzătoare ne duc adesea paşii noştri, firea noastră, slăbiciunile şi nepriceperea noastră, – dacă nu avem grijă să facem în toată vremea tot felul de rugăciuni şi cereri. Şi să veghem la aceasta cu mulţumiri (Efes. 6, 18).
Totuşi, suflete slab, oriunde te-ai afla, oriunde ai fi alunecat, – strigă către Domnul Iisus!... Chiar dacă toţi diavolii ruşinii şi fricii luptă să te oprească, roagă-L pe Domnul să te izbăvească.
Cheamă în ajutorul tău rugăciunile Maicii Domnului şi ale părinţilor plăcuţi Lui, iar Domnul te va izbăvi... şi nu te va mai spune nimănui, căci El este Cel Bun (Ioan 8, 11).
...Nu nesocoti mijlocirea rugăciunilor Maicii Domnului, căci pe ea, care a făcut voia lui Dumnezeu, Dumnezeu totdeauna o ascultă(Ioan 9, 31) şi vei avea totdeauna belşug de ajutor.
(Traian Dorz)
Ce loc frumos şi tu aveai
la masa nunţii sfinte
când te-aşteptau să intri-n rai
a cerului veşminte,
câţi îngeri stau atunci cântând
să-ţi iasă înainte!
Dar toate le-ai pierdut, căutând
al lumii blid de linte!...
Ce sân ceresc te-ar fi primit
dacă-ntorceai odată,
cu ce sărut te-ar fi sfinţit
Preafericitul Tată,
dar cât de-adânc te-ai despărţit
de Casa minunată
unde-ai fi fost sărbătorit
cu-o nuntă necurmată...
Mai poţi şi azi să-ţi aminteşti
plângând de-aceastea toate
şi-nfrânt, spre Cer să-ţi limpezeşti
priviri îndurerate.
O, de mai poţi să te căieşti
de-a tale mari păcate,
din iad spre soare să ţâşneşti
cu aripile toate...
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
... De măsura în care noi suntem gata să ne îngropăm în munca lui Hristos fiinţele noastre, de măsura în care suntem gata să ne dăruim pe noi înşine, ostenelile noastre, lacrimile noastre, avutul nostru, vremea noastră, sufletul, iubirea şi jertfa cea mai scumpă pe care o avem, depind creşterea, trăinicia şi rodirea Lucrării sfinte. [...] Singure jertfa, osteneala, lacrimile, sângele şi sudoarea sunt îngrăşământul ceresc prin care cresc rodnice şi frumoase virtuţile şi roadele duhovniceşti ale Bisericii şi ale Lucrării lui Hristos. Fericite şi binecuvântate sunt acelea care le au.
[...] Dintre câte trebuinţe au o adunare duhovnicească şi un slujitor duhovnicesc, suferinţele şi omorârea în Hristos sunt trebuinţele lor cele mai mari şi mai însemnate.
Nu de libertate pământească are nevoie în primul rând o lucrare a lui Dumnezeu. Nici de o clădire mare, nici de fonduri, nici de autorizaţie, ci de lacrimi, de suferinţă, de pătimiri, de rugăciune, de post şi de jertfe. Nu de casă mare, nici de hrană îmbelşugată sau de îmbrăcăminte aleasă are nevoie un slujitor al lui Hristos. Ci de răbdare, de înfrânare, de renunţări şi de omorârea firii sale pământeşti, asemenea Domnului său Iisus. Numai astfel roadele Duhului Sfânt se vor arăta în viaţa Bisericii Sale. Şi viaţa lui Hristos se va arăta în trupul slujitorului Său.
...Nu vă miraţi deci voi, fraţii şi surorile mele, slujitori aleşi ai lui Iisus, că vă urăşte lumea (I Ioan 3, 13).
Nu vă miraţi că sunteţi vorbiţi de rău, priviţi cu duşmănie, batjocoriţi, lepădaţi, prigoniţi şi chiar ucişi – toate acestea vi se fac şi vi se for face mereu numai din pricina Numelui Scump al lui Hristos, Domnul nostru (Filip. 1, 13; Apoc. 2, 3; Mat. 5, 11). ( Continuare ) »
În porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni zicea Iisus că „se cuprind toată Legea şi toţi proorocii“. În această poruncă se cuprinde şi toată Evanghelia, căci şi Evanghelia nu este altceva decât dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi Fiul, descoperită oamenilor pe pământ. Ca să poţi avea dragoste creştină, adevărată, vie şi lucrătoare, trebuie să cunoşti mai întâi şi să afli mai întâi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl faţă de noi, făpturile Lui. Izvorul şi puterea dragostei noastre este Însuşi Dumnezeu, precum aşa de bine a spus acest lucru Apostolul Ioan în cuvintele: „Întru aceasta este dragostea: nu că am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre. Dacă Dumnezeu ne-a iubit, aşa şi noi datori suntem să ne iubim unii pe alţii“ (I Ioan 4, 10-11). „Cine nu iubeşte pe fratele său n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 8). Această învăţătură a dragostei creştine a predicat o neîncetat Iisus Mântuitorul şi pe urmă a întărit-o cu însăşi Jertfa Sa cea sfântă. ( Continuare ) »
„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.“ (Ioan 13, 34)
Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu... şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.
Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.
Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi. Oricine este un cititor de ziare va dori să-l aibă zilnic şi va suferi când nu-l are, ca de o lipsă. Fiindcă deşi este acelaşi ziar, el este mereu nou, mereu altul. Şi cine s-a obişnuit cu el va face orice pentru a-l avea.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel trebuinţa dragostei între noi! Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi ziarul, aceste două lucruri zilnic necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic. Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele acolo de unde ni se pot da zilnic noi. Şi o, cât suferim adesea în lipsa lor!
Cu iubirea ar trebui să facem la fel. Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem. Din aceeaşi dragoste, dar nouă pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva din nou. Şi altceva nou. ( Continuare ) »
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.
