Cartea format .pdf aici: Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii
UN CUVÂNT DE BINECUVÂNTARE
Cei ce-au luptat pentru Hristos
nici n-au murit, nici n-au să moară;
pe-acelaşi nor străluminos,
în Marea Zi au să apară,
slăviţi alături de Hristos,
când va veni a doua oară.
(Traian Dorz)
Cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că apare acum această carte, ca o mărturie vie şi ca o amintire frumoasă despre un adevărat credincios ortodox şi vrednic luptător în Oastea Domnului Iisus, fratele Titus Niculcea de la Marginea, care a ţinut sus Cuvântul adevărului şi mărturia lui Iisus până la sfârşit.
Dorim ca această carte, precum şi amintirea celui ce, pe scurt, este prezentat în ea, să fie una dintre mărturiile despre aceşti oameni care nu trebuie să fie uitaţi; fiindcă ceea ce au făcut ei, vedem acum că are o valoare atât de însemnată în ce priveşte păstrarea curată a credinţei ortodoxe şi împlinirea voii lui Dumnezeu de către noi, cei ce am fost chemaţi în Oastea Domnului, întocmai cum ne-au îndrumat spre acestea sfinţii noştri înaintaşi.
Îl rog pe Dumnezeu să-Şi trimită binecuvântarea Sa cerească peste lucrarea pe care o va face această carte. Şi pentru toţi cititorii ei să fie de mult folos aceste amintiri sfinte despre oamenii lui Dumnezeu care au trăit printre noi, dar care acum s-au dus… Ar fi un mare păcat dacă noi nu ne-am mai aminti de ei. Cred că vom fi întrebaţi şi la Înfricoşata Judecată de cum i-am urmat pe sfinţii noştri înaintaşi care au vestit Cuvântul lui Dumnezeu nu numai cu gura, ci şi cu traiul, cu suferinţele şi cu o credinţă adevărată, şi cum am dus mai departe învăţătura curată aşa cum au primit-o şi ei de la cei de dinaintea lor.
Această Lucrare minunată a Oastei Domnului ne-a scos din pustiul robiei lui satan, din robia păcatului. Însă, după cum ştim, mulţi s-au abătut de pe cale, mulţi au căzut, mulţi s-au întors înapoi în acest pustiu. Dar cei care au iubit cu adevărat credinţa pe care o mărturiseşte Biserica Ortodoxă şi care au dus adevărul ei până la sfârşit, au ajuns în „pământul făgăduinţei”, în împărăţia lui Dumnezeu şi-n slava cerească.
De multe ori ne-am întrebat cu durere în suflet de ce nu mai vorbeşte nimeni despre acest frate atât de minunat, Titus Niculcea. Fratele acesta, părintele acesta atât de bine cunoscut la noi în Bucovina, a fost acel om înflăcărat de Duhul Sfânt care ştia şi să tacă atunci când era cazul, să fie smerit, să fie blând, dar şi să nu tacă atunci când trebuia spus adevărul. Un exemplu în acest sens este acela când am fost adunaţi un grup de fraţi şi am pus pe hârtie o durere a noastră, spre a o trimite fraţilor care ţineau de Centrul Oastei Domnului de la Sibiu. Am fi dorit ca cei cărora ne-am adresat atunci să înţeleagă că nu ne-am dus să ne plângem străinilor, ci lor, fraţilor noştri. Dar n-am fost înţeleşi. Şi, pentru că erau adevărate lucrurile despre care am scris în acel act semnat de noi toţi – între care era şi fratele Titus –, de-atunci s-a aprins un foc mare, al mâniei şi al zavistiei, împotriva noastră. Pentru că am atins acolo unde era rana deschisă. Atunci când un frate îşi spune durerea într-o scrisoare – pe care n-o trimite la televiziune sau la vreun ziar străin, ci la fraţi –, te-ai aştepta să fie înţeles. De aceea ne-am exprimat şi noi atunci acea durere: pentru că am vrut să rămânem în credinţa noastră ortodoxă, cu toate dogmele şi Tainele ei, aşa cum am primit-o şi cum ne este lăsată.
Oastea Domnului, după cum a spus Părintele Iosif Trifa, nu a venit să schimbe nimic în Biserică, pentru că toate Tainele Bisericii sunt sfinte şi adevărate. Însă această Lucrare minunată a lui Dumnezeu vrea să trezească sufletele de la moarte la viaţă, să le întoarcă de la păcat la adevăr. Aşadar, nu putem să călcăm în picioare învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi să primim ecumenismul cu toate învăţăturile greşite pe care le aduce, căci aceasta ar fi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu care spune: „…chiar dacă un înger din cer ar veni şi v-ar aduce o altă învăţătură, să n-o primiţi”.
Noi am cunoscut de-atunci că şi împotriva fratelui Titus a fost o ură fiindcă a semnat şi el acea scrisoare a durerii – căci aşa a fost acel Apel în care sufletul striga din noi că vrem să ne păstrăm credinţa noastră fără amestecuri şi fără rătăciri. Căci ştim că nu vom fi iertaţi niciodată dacă vom strica dreapta învăţătură, chiar de ne-am vărsa sângele ca mucenici. Dar n-am fost înţeleşi nici până în ziua de azi.
Cei ce l-au cunoscut pe fratele Titus ştiu că el a fost omul pe care Dumnezeu l-a trimis la noi în acele vremuri când era aici atâta clocot de neînţelegere, de nedumerire şi când toţi trăgeau în altă parte, fiecare în felul lui, şi tălmăceau şi învăţau cum voiau ei. Fratele Titus a venit la noi în vremea cea mai grea şi a spus: „Nu! Aceasta este Lucrarea, noi suntem în Biserică şi niciodată nu ne putem despărţi de Biserică, fiindcă despărţiţi de ea n-am avea mântuire”.
Fratele Titus a fost un adevărat teolog. Ştia toate dogmele Bisericii, ştia canoanele, Pidalionul… Şi cu oricine ar fi vorbit, în mărturisirea sa, nu se rezema pe altceva decât pe învăţătura credinţei ortodoxe în care era atât de puternic înrădăcinat. De aceea l-am iubit. Însă a trebuit să sufere mult. Pentru că, văzând statornicia lui, mulţi dintre cei cu care s a confruntat el aici la noi şi care ieşiseră din Biserică, botezân¬du-se la neoprotestanţi, au chemat autorităţile ca să-l aresteze, să-l închidă, pentru adevărul pe care-l aducea. Dar fraţii statornici l-au înştiinţat şi Dumnezeu aşa a lucrat că l-a scăpat din aceste curse care i se întindeau din partea celor ce au trădat.
Şi astăzi sunt dintre cei care trădează, pentru că ei nu ţin nici la rostul credinţei noastre, nici la rostul Oastei Domnului, ci s-au amestecat cu unii şi cu alţii, neiubind adevărul. Noi trebuie să ne mărturisim credinţa noastră aşa cum am primit-o; căci credinţa în Dumnezeu e dată o dată pentru totdeauna, ea nu se poate schimba cu nimic. Doar noi trebuie să ne schimbăm, să devenim din răi buni, mai aproape de Dumnezeu.
Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru acest frate minunat – şi pentru mulţi alţii care au fost ca el, căci nu mi-ar ajunge vremea să spun despre atâtea nume care au suferit în grelele închisori, dar care n-au trădat, ci au păstrat credinţa cu o statornicie sfântă, rămânând ortodocşi. Mulţi spuneau despre fratele Titus că e prea ortodox… pentru că iubea Biserica cu toate învăţăturile sfinte din ea. Dar pe cei care au început să urască Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, Tainele Bisericii, crezându-se „cineva” şi nerămânând în starea de smerenie, i-a tulburat vrăjmaşul, ajungând rătăciţi şi rătăcind, la rândul lor, multe suflete.
Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru toţi cei care au păstrat până la sfârşitul lor credinţa sănătoasă, care n-au tăgăduit adevărul şi n-au dat mâna cu străinii care au făcut atâta tulburare în Lucrarea Oastei Domnului. Căci, iată, astăzi nu ne mai putem privi unii pe alţii, nu ne mai putem întâlni şi nu ne mai putem ruga la un loc din cauza rătăcirilor pe care unii le-au primit. Noi nu putem primi nimic din ceea ce este erezie, învăţătură greşită împotriva Bisericii Ortodoxe, ci vrem să rămânem la ceea ce ne-au chemat Sfinţii Părinţi şi scumpul nostru Părinte Iosif, fratele Traian şi ceilalţi înaintaşi ai noştri. Ei, oricât au suferit şi oricât de greu le-a fost, n-au trădat şi n-au aruncat cu pietre în Biserică, ci au rămas statornici până la sfârşit, slăvindu-L pe Dumnezeu.
Dorim tuturor cititorilor acestei cărţi ca aceasta să le fie spre trezire duhovnicească. Să ne revenim de unde ne-am abătut, să nu mai zicem „bun-venit” ecumeniştilor, nici celor ce s-au rătăcit de la adevăr şi care cred altfel de cum ne învaţă credinţa ortodoxă.
De câte ori ne întâlneam cu fratele Titus, n-avea altceva… lucruri deşarte, să ne spună. Deschizând Biblia, întemeiat fiind pe învăţătura sănătoasă, ne spunea cum trebuie să trăim. Se mira toată mănăstirea… fraţii din mănăstire nici în ziua de astăzi nu uită ce învăţături minunate ne-a dat, ce memorie avea, cât de frumos putea să redea toată învăţătura credinţei noastre ortodoxe, a Lucrării Oastei Domnului.
El ne rămâne în amintire cu faţa sa senină, cu ochii lui blânzi.
Îi mulţumim lui Dumnezeu că am avut printre noi astfel de oameni. Prin ei am putut să urmăm şi noi adevărul, să mergem, învăţând să suferim alături de Domnul Iisus, spre Golgota cerească.
Fratele Titus ne-a învăţat că niciodată nu putem vorbi de o unitate greşită, de o unitate rătăcită. El a rămas şi ne-a îndemnat şi pe noi să rămânem aici unde ne-au lăsat părinţii noştri. Dacă cineva va voi să se întoarcă şi să rămână aici ascultător, uşile pocăinţei sunt deschise totdeauna pentru fiecare suflet. Iar cei care s-au rătăcit de la adevăr, precum şi cei care gândesc să facă o împreunare cu aceştia, crezând că gândul lor va duce la o singură frăţietate plăcută lui Dumnezeu şi că, făcând această unitate, ei ascultă de Dumnezeu, să ştie că fac unitate cu satana. O astfel de unitate noi niciodată n-o vom face, pentru că suntem chemaţi de Hristos să ducem adevărul Lui curat până la sfârşit, căci fără acesta nici unul dintre noi nu ne putem mântui; nici fără învăţătura şi tainele Bisericii noastre Ortodoxe, despre care fratele Titus mereu ne amintea. El era statornic de neclintit în învăţătura pe care o şi trăia şi o şi mărturisea, chiar dacă a avut mult de suferit în viaţă din cauza acestei statornicii în credinţă. N-am văzut viclenie în el, ci sinceritatea şi dragostea care totdeauna îi răzbăteau din suflet spre cei din jur.
Fratele Titus niciodată nu s-a unit cu cei ce se numeau fraţi, dar care luptau împotriva credinţei noastre; care au vândut fraţi ce făcuseră ani grei de închisoare, care au vândut adevăruri sfinte pentru că urmau o cu totul altă cale decât cea spre mântuire, căutând foloase pământeşti şi o slavă lumească.
Chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi fraţii care au rămas statornici în Biserica noastră Ortodoxă, în învăţăturile ei şi în mântuitoarea Lucrare a Oastei Domnului. El să ne dea mângâierea Sa dulce în lupta mântuirii; şi, chiar dacă vom rămâne puţini şi singuri, prigoniţi şi urâţi de toţi din jur în această luptă, după pilda fratelui Titus, să credem că, dacă noi nu-L vom părăsi pe Domnul, nici El nu ne va lăsa nici pe noi, nici Lucrarea Lui nimicită, ci ne va întări şi ne va ajuta să mergem mai departe.
Noi niciodată nu te vom uita, frate Titus! Multora ne-ai fost ca un părinte şi, atunci când ne-a fost greu, ca o mângâiere. Pentru aceasta, nu te va uita nici Dumnezeu în Ziua Judecăţii. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască, acolo în patria cerească, acea fericire pe care ţi-ai dorit-o toată viaţa.
† Episcop Longhin Jar
Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii
