Ce se poate înţelege prin „acord de principiu penrtu o posibilă invitaţie a Papei Benedict al XVI-lea în România?
Se sondează terenul?
Se aplică metoda: „ia să vedem cum reacţionează ultra-tradiţionaliştii ăia“?
Ce înseamnă apel la dialog frăţesc? Ce anume mai trebuie dialogat?
„Dialog“, în contextul acesta, se vrea, de fapt, a fi înţeles ca „tratative“? Că altceva, ce să însemne „dialog“?
Care din dogmele noastre ar mai putea fi puse pe masa dialogului, a tratativelor? Poate ne explică mai pe larg acesta Sfânt Sinod?
„Sfântul Sinod a hotărat să adreseze un apel la dialog frăţesc Bisericii Române Unită cu Roma (Greco-Catolică) pentru o mărturie creştină comună în societatea românească contemporană din ce în ce mai secularizată cu speranţa creării unui climat de încredere şi respect reciproc între cele două Biserici româneşti“.
Ce înseamnă exact „mărturie creştină comună? Se vrea cumva o nouă mărturisire de credinţă? Cea pe care o avem de două mii de ani nu mai ajunge pentru mântuire?
Şi ce înseamnă „climat de încredere şi respect“? Adică până acum noi nu am avut încredere şi nu am respectat pe concetăţenii noştri de altă confesiune? Mai degrabă ne duce gândul la a respecta şi la a avea încredere în învăţătura lor de credinţă, pentru că ei, ca oameni, nu cred că s-au plâns de tratamente diferenţiate. Ştim cu toţii că s-au putut îndatora pe viaţă la bănci, ca şi noi ortodocşii, ca li se taie şi lor 25 % din salariu, că au stat poate la coadă la plătit facturi ca orice român şi nu cred că, la tarabă în piaţă sau la scaner-ul din marile mall-uri, i-a întrebat vreodată cineva în ce cred. Şi sigur, în această vreme, când ţara-i sub ape, nimeni nu-i va întreba pe oameni dacă sunt ortodocşi sau greco-catolici, când fac diguri, umplând la lopată cu nisip acelaşi sac în cel mai civilizat dialog.
Deci, ce să înţelegem din acest comunicat de presă? Sau pe cine mai interesează dacă noi mai înţelegem ceva sau nu?
